Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta concurs

Carnavalul Primăverii

Cei de la Note mari au lansat concursul Carnavalul primăverii , prin care propuneau copiilor şi cadrelor didactice să le trimită diverse lucrări artistice legate de primăvară. Astfel mulţi copii au pregătit şi trimis lucrări care mai de care mai interesante ca tehnică de lucru şi ca mod de prezentare. Lucrările trimise de copii sunt expuse la Edu-Kids la Expo Transilvania. Aveţi mai jos o mică parte din lucrările copiilor.  Sunt foarte frumoase! Materialele folosite sunt o gamă foarte largă, de la flori naturale (vii sau presate) până la lâniţă. Tehnicile întâlnite sunt foarte variate.  Fiecare lucrare este etichetată, astfel poţi afla numele lucrării, cine a realizat-o, în ce clasă este, ce şcoală urmează, etc.   Felicitări celor de la Note Mari pentru iniţiativă  (vă sugerez să le accesaţi site-ul) şi mai ales felicitări cadrelor şi copiilor care au realizat lucrările. Baftă tuturor! Să nu uităm că este un concurs!

Ce-ai face pentru o carte?

E o întrebare pur retorică pentru că am să-ţi ofer eu o variantă de răspuns: participi la concursul Laurei Frunză . Intri pe blogul ei şi afli cum un simplu comentariu de al tău poate să-ţi aducă în dar o carte. Dar mai multe detalii despre acest concurs de 8 Martie aici. Mult succes!

Concurs de mărţişoare

Azi, răsfoind nişte bloguri, am dat  peste Copii şi Mămici . Un blog frumos, în care trei prietene şi  mămici în acelaşi timp, îşi "petrec" timpul împreună împărtăşind despre experienţele cu copii lor, din preocupările lor de mame şi bucuriile trăite alături de pruncii lor. Ei... şi pentru că vă propuneam zilele trecute să realizăm nişte mărţişoare vă aduc la cunoştinţă concursul pe care  mămicile vi-l propun. Acest concurs se adresează mamelor şi copiilor lor. Ca să vă puteţi înscrie trebuie să realizaţi un mărţişor împreună cu puiul vostru şi să vă faceţi nişte poze. Mai multe informaţii puteţi afla citind regulamentul concursului, pe care îl aveţi aici . Aşa că puneţi-vă pe treabă şi succes!  Distracţie plăcută!