Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2011

Găsește albinuța

În grădină sunt 8 albine. Caută peste tot, găsește fiecare albină și o colorează!

Inele din pipe cleaners

Cum vă spuneam aici , făcând curățenie, am găsit niște pipe cleaners într-o cutie și am început să mă joc cu ele. Am făcut aceste floricele , pe care le mai am și acum.Tot atunci am făcut și niște inele. Cel albastru e făcut din 6 fire de pipe cleaners, cel negru din 3. În funcție de cât de mare îl dorești, atât de multe fire de pipe cleaners pui. Eu personal cred ca 6 sunt suficiente. Am să explic aici modelul celui negru: - 3 fire de pipe cleaners negru, - 1/2 fir pipe cleaners alb. Se iau cele 3 fire de pipe cleaners negru. La jumătatea firelor se pune degetul inelar. Astfel vor fi trei capete de pipe cleaners într-o parte și alte trei în cealaltă parte. Cele 6 capete se ridică de o parte și de cealaltă a degetului, răsucindu-se apoi împreună de vreo două ori deasupra inelarului. Astfel s-a obținut forma inelului. Apoi se răsucesc foarte strâns dinspre capăt înspre centrul inelului fiecare fir de pipe cleaners. Se obțin astfel 6 melci. Pe care îi culcăm ușor ca niște petale de

Oul de Paște

Ajut-o pe Maria să termine de încondeiat ouăle de Paște!

Carnavalul Primăverii

Cei de la Note mari au lansat concursul Carnavalul primăverii , prin care propuneau copiilor şi cadrelor didactice să le trimită diverse lucrări artistice legate de primăvară. Astfel mulţi copii au pregătit şi trimis lucrări care mai de care mai interesante ca tehnică de lucru şi ca mod de prezentare. Lucrările trimise de copii sunt expuse la Edu-Kids la Expo Transilvania. Aveţi mai jos o mică parte din lucrările copiilor.  Sunt foarte frumoase! Materialele folosite sunt o gamă foarte largă, de la flori naturale (vii sau presate) până la lâniţă. Tehnicile întâlnite sunt foarte variate.  Fiecare lucrare este etichetată, astfel poţi afla numele lucrării, cine a realizat-o, în ce clasă este, ce şcoală urmează, etc.   Felicitări celor de la Note Mari pentru iniţiativă  (vă sugerez să le accesaţi site-ul) şi mai ales felicitări cadrelor şi copiilor care au realizat lucrările. Baftă tuturor! Să nu uităm că este un concurs!

Felicitare rotativă

Săptămâna trecută a fost una foarte plină și se pare că și cele care urmează vor fi la fel. Ceea ce e bine! Îmi pare rău doar că nu mai am timp liber de postat pe blog. Că materialele se strâng... Acum două săptămâni am sărbătorit ziua de naștere a unei prietene dragi. Când am cumpărat cadoul am uitat de felicitare, așa că mi-am pus puțin mintea la contribuție și a ieșit ceea ce vedeți mai jos: Pentru ea am folosit: - 2 discuri de carton (unul auriu și unul verde, am ales nuanțe asemănătoare cu cele de pe punga de cadou), - o foarfecă zimțată, - o pioneză cu două picioare, - un fir de sfoară, - niște mărgele. Am decupat cele două discuri de carton, de dimensiuni diferite. Din discul auriu am mai decupat o deschizătură în formă de V, cu vârful înspre centru.  Am așezat discul mai mic peste discul mai mare și l-am înțepat la mijloc cu pioneza cu două picioare. Pioneza cu două picioare este foarte utilă atunci când vrei să oferi mobilitate unei bucăți de carton/material. După ce am str